Servicii

La ProENERG S.A. avem în atenție nu doar calitatea produselor ci și a serviciilor conexe. Noi ştim cât de important este pentru activitatea dumneavoastră ca sculele și utilajele cumpărate sa fie dimensionate corect și în perfectă stare de funcţionare. Indiferent că aveți nevoie de asistență pre- sau post-vânzare, de un service autorizat sau de închirierea unei scule profesionale, vă putem oferi o soluție sau măcar o recomandare.
  • Asistență pre-vânzare

    Agenții noștri de vânzări vă stau la dispoziție pentru a putea alege un produs potrivit activității pe care doriți să o desfășurați.

    Această asistență pre-vânzare gratuită minimizează riscul dvs. de a alege de pe rafturile unui magazin obișnuit un produs care nu oferă parametrii doriți în condițiile de exploatare preconizate (ex. putere insuficientă a unui generator sau scule electrice) sau care nu posedă accesoriile necesare îndeplinirii lucrului (ex. carote sau discuri de tăiere inadecvate materialului ce urmează a fi prelucrat).

    Vă rugăm să ne dați mai multe detalii despre cerințele dvs. specifice folosind pagina de contact şi vom încerca să vă răspundem în aceeași zi.

  • Asistență post-vânzare

    După achiziționarea produsului dorit puteți beneficia la cerere de asistență post-vânzare.

    Această asistență poate fi gratuită, cum ar fi demonstrații de utilizare corectă, recomandări de întreținere, accesorii recomandate și alte informații pe care le puteți descărca direct de pe site-ul nostru sau le puteți solicita agenților de vânzări, dar și contra-cost, cum ar fi transport și puneri în funcțiune pentru utilaje complexe, servicii de mentenanță și asistență tehnică la domiciliu sau pe șantier, echipe de intervenție mobile.

    Trebuie doar să ne întrebați folosind pagina de contact și veți fi contactat telefonic sau prin email de agenții noștri cu răspunsurile necesare.

  • Service garanție și post-garanție

    Cu toate eforturile de a vă oferi produse de o înaltă calitate, probleme în funcționare pot apărea oricând - fie datorate unei folosiri defectuoase, unor vicii de producție sau altor complexe de împrejurări.

    ProENERG S.A. dispune de propriul atelier service cu o suprafaţă de peste 500 mp şi de un depozit tampon de piese de schimb care asigură o viteza mărită de execuţie a unei lucrări de reparaţie.

    Specializarea continuă a colectivului tehnic, stocul suficient de piese de schimb recomandate de producător, accesul rapid la documentația de produs și profesionalismul în diagnosticare și reparație reprezintă tot atâtea garanții pentru dvs. ca și clienți ai noștri. Indiferent că problema apare în garanție sau în post-garanție, contactați service-ul nostru sau rețeaua de parteneri pe care o avem la nivel național pentru a vă putea oferi rapid o soluție.

  • Închiriere scule şi utilaje

    Pentru situaţiile în care activitatea dvs. este întreruptă pe o perioadă mai îndelungată din cauza unui defect neprevăzut al produsului, sau pentru cazurile în care folosirea pentru scurt timp a unei scule specializate nu justifică achiziționarea acesteia, am introdus serviciul de închiriere.

    Ieftin si rapid puteti inchiria generatoare, maiuri si placi compactoare, motopompe, slefuitoare, tăietoare de beton, convertizoare, aeroterme, aparate de sudare, maşini de găurit şi înşurubat, freze, polizoare, maşini de debitat, pendulare, rotopercutoare, slefuitoare, suflante.

    Lista de produse disponibile pentru închiriere este în continuă creștere, beneficiați de asistență pentru punerea în funcțiune și utilizarea corectă a sculei sau utilajului precum şi de accesorii şi consumabile necesare bunei exploatări pe perioada închirierii. Pentru mai multe informatii accesaţi fisierele ataşate.

    Condiții de inchiriere

    Închirierea se face în baza unui contract de închiriere pentru care sunt necesare următoarele:

    Copie după certificatul de înregistrare la Registrul Comertului (CUI)

    Imputernicire pentru semnarea contractului de închiriere cu numele și perioada pentru care se solicită închirierea produsului

    Copie dupa actul de identitate al împuternicitului

    Ștampila oficială a societății care închiriază, în vederea ștampilării contractului de închiriere

    O garanție egală cu contravaloarea produsului închiriat (numerar sau filă cec)

    Preţul este exprimat în lei şi nu include TVA. Informaţii suplimentare puteţi obţine de la departamentul de închirieri, telefonic sau folosind formularul de contact.

  • Soluţii de creditare

  • Livrare marfă

  • Returnare produse

  • Comenzi speciale