Recomandari sudare metale neferoase

Metalele neferoase sunt dificil de sudat folosind procedeul MMA (cu electrod invelit) deoarece arcul electric are o temperatura foarte mare, iar la aceasta temperatura metalele neferoase sunt active la actiunea gazelor atmosferice, din cauza carora se produc usor oxizi si pori; de asemenea, zgura patrunde usor in baia de sudura, formand incluziuni. Din acest motiv este recomandat sa sudati metale neferoase folosind procedeee de sudare în gaz protector, MIG sau TIG.

La metalele neferoase, care au o conductivitate termica mare, este necesar ca sudarea sa fie facuta cu surse sufient de puternice. De asemenea, datorita coeficientilor mari de dilatare se pot produce deformatii mari.

Sudarea aluminiului si a aliajelor din aluminiu se executa, dupa preincalzirea pieselor la 150-400ºC, cu electrozi inveliti, in curent continuu, polaritate inversa.

Este recomandat sa mentineti unui arc cat mai scurt deoarece se poate produce lipirea electrodului de piesa. Trebuie acordata o deosebita atentie vitezei de topire a electrodului de aluminiu, care este mai mare decat a celor din otel.

Dupa sudare, cusatura se curata atent de zgura si se spala cu o soluție de 5% HNO3, apoi cu apa rece si calda.

Sudarea cuprului si a aliajelor de cupru cu electrozi inveliti este folosita pe scara foarte redusa, deoarece se obtine dificil o sudura de calitate. Cuprul se sudeaza cu electrozi inveliti, in curent continuu, cu polaritate inversa, folosindu-se arce scurte. Se utilizeaza si preincalzirea la 200-300ºC, iar la table groase pana la 700ºC. In general, se sudeaza fara (sau cu foarte mici) pendulari. Bronzurile de Cu-Si, Cu-Al, Cu-Zn se sudeaza dupa preincalzire la 400-500ºC, deoarece sunt foarte fragile. Alama nu se sudeaza cu arc electric, din acuza evaporarii intense a zincului, ceea ce provoaca porozitati.

Pentru alegerea aparatului de sudare potrivit, va rugam sa consultati Catalogul ProWELD. Asteptam intrebarile dvs. prin formularul online sau va invitam sa ne vizitati in showroom pentru o demonstratie.