Declaratie de conformitate
ProENERG S.A. se obligă să respecte următoarea
ProENERG S.A., în conformitate cu art. 5 din H.G. nr 1022/2002 privind regimul produselor şi serviciilor care pot pune în pericol viaţa, sănătatea, securitatea muncii şi protecţia mediului, declară pe propria răspundere că asigură şi garantează faptul că produsele şi/sau serviciile prezentate pe acest site spre cumpărare, nu pun în pericol viaţa, securitatea muncii, nu produc un impact negativ asupra mediului şi sunt în conformitate cu standardele naţionale şi internaţionale în domeniu.
Prezenta Declaraţie de Conformitate produce efecte juridice doar dacă produsele în cauză sunt utilizate conform cu destinaţia lor. Datele personale înregistrate pe situl ProENERG vor fi folosite numai în scopurile declarate ale acestui site sau în scopuri statistice. Informaţiile personale înregistrate în formularul de inscriere pe site sunt folosite pentru validarea comenzii, facturare si livrare, sau pentru a ţine la curent doritorii cu noutăţile apărute. ProENERG S.A. duce o politică de respectare strictă a confidenţialităţii datelor clienţilor săi şi se angajează să nu facă publice sau să transmită unor terţi aceste informaţii. ProENERG S.A. nu încurajează trimiterea de mesaje nesolicitate (spam) iar clienţii înregistraţi ai acestui site pot opta oricând pentru renunţarea la informaţiile trimise periodic.
ProENERG S.A. nu-şi asumă nici o responsabilitate în cazul pierderii sau modificării datelor înregistrate de vizitatorii site-ului cauzate de erori software sau hardware. Folosirea sub orice formă (vizitare, informare, înscriere, comandare) a site-ului proenerg.com.ro aparţinând companiei ProENERG S.A. obligă utilizatorul să accepte necondiţionat termenii şi condiţiile de mai jos.
Drepturi de autor
1. Întregul conţinut al acestui site este proprietatea companiei ProENERG, fiind interzisă utilizarea de către terţi a oricăror informaţii preluate de pe site altfel decât în scop pur informativ, cu excepţia cazurilor în care există acordul prealabil al companiei ProENERG.
2. Din motive obiective, în informaţiile privind caracteristicile produselor pot apărea neconcordanţe cu realitatea. ProENERG S.A. îşi rezervă dreptul de a modifica necondiţionat orice informatie publicată pe acest site, fără înştiinţare prealabilă.
Frauda
1. Orice acţiune sau încercare a unui individ, întreprinsă în scopul de a modifica oricare informaţie de pe acest site este considerata fraudă sau tentativa de fraudă şi se supune legilor existente în vigoare.
2. Excepţie fac modificările făcute de fiecare utilizator înregistrat pentru datele referitoare la contul sau coşul de cumpărături personal.
1. Operaţiunea de vânzare a mărfurilor/serviciilor ce fac obiectul unei comenzi complet procesate pe acest site constituie un contract, deoarece ProENERG S.A. se obligă să predea bunurile iar iniţiaitorul comenzii a aprobat preţul final după inspectarea caracteristicilor bunurilor.
2. Dacă între părţi a fost încheiat anterior un contract separat care conţine clauze specifice, acesta va avea prioritate.
Condiţii de plată
1. Plata se va efectua la termenul prevazut în factură, în contul şi banca specificată în factură.
2. Prin semnarea facturii şi primirea mărfii cumpărătorul (prin delegatul său) şi-a dat acordul fără obiecţii asupra preţului şi condiţiilor generale care sunt valabile pentru operaţiile comerciale derulate între ProENERG S.A. şi beneficiarii săi.
Livrarea bunurilor
1. Locul de livrare al produselor va fi depozitul ProENERG S.A., dacă nu este stipulat altfel printr-un contract separat.
2. Recepţia calitativă şi cantitativă se face la livrare. Reclamaţiile cantitative nu se acceptă după livrare, iar cele calitative se depun în scris în termen de maxim 6 zile lucrătoare de la recepţie.
3. Predarea bunurilor se face către delegatul cumpărătorului care are obligaţia să se legitimeze cu actul de identitate sau orice alt înscris echivalent.
4. La cererea cumpărătorului, cu acordul ProENERG S.A. produsele pot fi livrate prin expediţie pe căi ferate, rutiere, sau aeriene, costul aferent expediţiei fiind suportat de către cumpărător.
5. Responsabilitatea pierderii sau deteriorarii produselor nu mai aparţine ProENERG S.A. începând cu momentul în care marfa a fost predată unei case de expediţie, unui transportator sau direct cumpărătorului.
6. ProENERG S.A. nu răspunde sub nici o formă de pagubele directe sau indirecte produse ulterior livrării.
Garanţie
Garanţiile pentru produsele vândute prin intermediul acestui site se acordă în condiţiile legilor curente. Reparaţiile în garanţie sau postgaranţie se vor efectua de către producător/distribuitor sau direct în service-ul propriu al ProENERG S.A., după caz.
Dreptul de proprietate
1. Dreptul de proprietate trece de la ProENERG S.A. la cumpărător începând cu data la care sunt achitate integral toate obligaţiile de plată ale cumpărătorului.
2. În cazul achitării parţiale dreptul de proprietate nu se transmite cumpărătorului.
Penalităţi
1. În cazul întârzierilor faţă de termenul stabilit de plată a facturilor, dacă părţile nu au convenit altfel printr-un contract scris, cumpărătorul datoreaza penalităţi de 0,25% pe zi de întârziere din valoarea facturii neachitate fără a fi nevoie de preaviz sau hotărâre judecătorească.
2. Dupa trecerea a 90 de zile calendaristice de întârziere, penalităţile sunt de 1% pe zi calendaristică de întârziere calculate de la data facturării. Cuantumul penalităţilor poate depaşi valoarea facturilor neachitate.
Litigii
1. În cazul oricăror neînţelegeri se va încerca rezolvarea lor pe cale amiabilă.
2. În caz de litigiu părţile acceptă soluţionarea acestuia de către instanţa de judecată în raza căreia se afla sediul social al vânzătorului.
Dispoziţii finale
În cazul declaraţiilor false, răspunderea privind plata mărfurilor cade în sarcina cumpărătorului, care de asemenea va suporta şi răspunderea penală pentru declaraţii false şi uz de fals conform legilor în vigoare.
Promoţii şi acţiuni în curs
Nu există promoţii în curs.
